Hidradenita supurativă: de ce apar nodulii dureroși care revin și cum se tratează?

Hidradenita supurativă începe uneori cu un singur nodul dureros la axilă (la subraț, subțioară) sau în zona inghinală (la stinghie). Se inflamează, poate elimina secreții, apoi pare că se liniștește.

După câteva săptămâni sau luni apare din nou. Poate chiar în același loc.

„Probabil e doar un furuncul ” ar spune mulți, doar că furunculul revine. Și revine. Iar în timp pot apărea mai mulți noduli, abcese, cicatrici și chiar mici tuneluri sub piele care continuă să se inflameze și să dreneze.

Aceasta este una dintre poveștile tipice prin care hidradenita supurativă poate rămâne nediagnosticată mult timp. Într-un studiu internațional întârzierea medie până la diagnostic a fost de aproximativ șapte ani.

Și există un motiv pentru această confuzie: la început, boala poate semăna foarte bine cu ceva mult mai banal.

Pe scurt

• Hidradenita supurativă este o boală inflamatorie cronică a unității foliculopilosebacee, nu pur și simplu o infecție a glandelor sudoripare.
• Apare predominant în zone în care pielea se pliază sau se freacă: axile, regiune inghinală, perineală, perianală și inframamară.
• Leziunile pot evolua de la noduli profunzi și abcese la tuneluri sub piele și cicatrici importante.
• Boala nu este contagioasă și nu apare din cauza igienei precare.
• Diagnosticul este în principal clinic: contează tipul leziunilor, locul în care apar și faptul că revin.
• Tratamentul se adaptează severității și poate include medicamente topice sau orale, terapii biologice și proceduri chirurgicale.
• Simplul drenaj al unui abces poate calma temporar durerea, dar nu tratează eficient boala de fond și are o rată mare de recurență.
• Chirurgia și tratamentul medical nu sunt adversari. În multe cazuri sunt două părți ale aceleiași strategii.
• Durerea, secrețiile, mirosul și cicatricile pot afecta profund viața socială și emoțională a pacientului, chiar și atunci când suprafața afectată nu pare foarte mare.

Ce este, de fapt, hidradenita supurativă?

Numele bolii este puțin înșelător.

„Hidradenită” sugerează o inflamație a glandelor sudoripare. Mult timp, chiar aceasta a fost explicația preferată. Astăzi, mecanismul este considerat în primul rând folicular: problema începe la nivelul unității foliculopilosebacee (UFPS), structura microscopică din care face parte foliculul firului de păr. Hidradenita supurativă este, așadar, considerată o boală inflamatorie cronică, cu ocluzie foliculară.

Pe înțelesul tuturor: ce înseamnă „ocluzie foliculară”?

Imaginați-vă foliculul ca pe un canal foarte mic.

În hidradenita supurativă, acest canal se poate bloca prin acumularea de keratină și modificări ale celulelor care îl căptușesc. Foliculul se dilată, iar presiunea, frecarea și forțele mecanice pot contribui la deteriorarea lui.

Dacă peretele foliculului se rupe, conținutul ajunge în țesuturile din jur și declanșează un răspuns inflamator, iar ulterior inflamația acută poate deveni, în timp, una cronică.

Cu alte cuvinte, nu vorbim despre un simplu „coș care s-a infectat”, ci problema de la suprafața pielii este doar partea vizibilă a unei inflamații care s-a organizat mai profund.

Cum se formează tunelurile sub piele?

Pe măsură ce episoadele inflamatorii se repetă, pot apărea skin tunnels – tuneluri cutanate, denumite în trecut și tracturi sinusale sau fistule. Aceste structuri se pot conecta între ele și se pot deschide la suprafața pielii, unde pot elimina periodic secreții.

Practic, boala nu mai este doar o succesiune de abcese independente. Țesutul începe să dezvolte o adevărată „rețea” inflamatorie sub piele.

Este unul dintre motivele pentru care o leziune avansată nu se rezolvă întotdeauna doar prin deschiderea unui abces și evacuarea puroiului.

Unde apare hidradenita supurativă?

Zonele tipice sunt cele intertriginoase – adică locurile în care suprafețele pielii vin în contact și unde există frecare, căldură și umezeală: axilele, regiunea inghinală, partea internă a coapselor, regiunea perineală și perianală, zona genitală, regiunea submamară și fesele, însă pot fi afectate și alte regiuni ale corpului.

Primele leziuni sunt adesea noduli inflamatori profunzi și dureroși. În boala persistentă sau recurentă pot apărea abcese, comedoane caracteristice, tuneluri cutanate și cicatrici.

Iar localizarea nu este doar un detaliu dermatologic, fiindcă un nodul axilar poate face dificilă ridicarea brațului. O leziune inghinală sau perineală poate transforma mersul sau chiar statul pe scaun într-o problemă.

Pentru pacient, severitatea bolii nu se măsoară doar în centimetri.

De ce apare hidradenita supurativă?

Nu există o singură cauză care să explice toate cazurile, însă boala pare să apară prin interacțiunea dintre susceptibilitatea individuală, mecanismele inflamatorii și o serie de factori care pot favoriza apariția sau agravarea leziunilor.

Genetica

Componenta genetică este importantă. Aproximativ 40% dintre pacienții cu hidradenită supurativă au o rudă de gradul întâi afectată, iar studiile pe gemeni susțin existența unei componente ereditare semnificative.

Asta nu înseamnă că există o singură „genă a hidradenitei”, iar mutațiile patogene identificate în anumite gene apar doar la o minoritate dintre pacienții cu hidradenită.

Frecarea și stresul mecanic

Presiunea, frecarea și forțele de forfecare asupra pielii pot contribui la localizarea bolii în pliuri și în zone supuse repetat traumelor mecanice.

De aici și predilecția pentru apariția leziunilor în axile, regiunea inghinală sau alte zone de contact.

Obezitatea

Excesul ponderal este mai frecvent la pacienții cu hidradenită supurativă, iar creșterea indicelui de masă corporală a fost asociată în mai multe studii cu o severitate mai mare a bolii. Totuși, hidradenita supurativă poate apărea și la persoane fără suprapondere sau obezitate.

Este o diferență importantă: Obezitatea este un factor de risc, nu o vină.

Fumatul

Există o asociere puternică între fumat și hidradenita supurativă, iar unele studii au găsit și forme mai severe de boală în rândul fumătorilor.

Hormonii

Observații precum debutul predominant după pubertate, exacerbările perimenstruale la unele paciente și răspunsul la anumite terapii antiandrogenice, precum tratamentul cu anticonceptionale, sugerează existența unei componente hormonale.

Rolul exact al hormonilor rămâne însă incomplet elucidat.

Este hidradenita supurativă o infecție?

Nu în sensul clasic al cuvântului. Acesta este unul dintre punctele cele mai importante.

Culturile din leziunile precoce, încă nerupte, sunt de obicei sterile. În leziunile vechi, rupte sau în tunelurile cutanate pot fi găsite diferite bacterii, însă acestea pot reprezenta colonizare sau infecție secundară.

Rolul bacteriilor în întreținerea inflamației rămâne discutabil.

Așadar, hidradenita supurativă nu poate fi redusă la: „Ai o bacterie. Luăm antibiotic. Am rezolvat.” Iar dacă ar fi atât de simplu, boala ar fi probabil mult mai puțin încăpățânată.

Este hidradenita supurativă provocată de igiena precară?

Răspuns clar: NU.

Hidradenita supurativă este o boală inflamatorie cronică, cu implicații autoimune și nu este produsă de lipsa de igienă și nici nu este contagioasă.

Această clarificare are o importanță mai mare decât poate părea.

Pentru un pacient care se confruntă cu secreții recurente, miros sau leziuni în regiuni intime, boala poate produce rușine și izolare socială. Durerea cronică, modificarea aspectului pielii și secrețiile pot afecta profund calitatea vieții și sunt asociate cu o povară psihologică semnificativă.

Uneori primul lucru de tratat este tocmai această idee greșită că „nu m-am spălat suficient” și să explicăm că boala este mai complexă decât atât

Cu ce poate fi confundată?

Cel mai frecvent, mai ales la început, cu un furuncul sau un abces cutanat recurent.

Diferența importantă este povestea în timp.

Furunculele sunt leziuni infecțioase care, în mod obișnuit, se remit după tratamentul adecvat. Hidradenita supurativă are tendința să revină și poate produce tuneluri persistente, comedoane și cicatrici caracteristice.

În funcție de localizare și aspect, diagnosticul diferențial poate include și boala pilonidală, boala Crohn perianală și alte afecțiuni inflamatorii sau infecțioase. Și dacă tot am zis de boala Crohn, adică o boală inflamatorie intestinală, pacienții cu această boală sunt mai predispuși să sufere de hidradenită.

De aceea, întrebarea „este doar încă un abces?” devine importantă atunci când abcesele au obiceiul nepoliticos de a reveni mereu în aceeași zonă.

Cât de severă poate deveni boala? Clasificarea Hurley

Una dintre cele mai cunoscute clasificări clinice este clasificarea Hurley.

Clasificarea este utilă mai ales pentru aprecierea extensiei cicatriciale și pentru planificarea tratamentului, dar nu surprinde perfect întreaga activitate inflamatorie.

Pentru medic, stadiul ajută la alegerea strategiei, iar pentru pacient, ajută la înțelegerea cât de mult afectează această boala corpul și viața de zi cu zi.

Ambele perspective contează.

Cum se tratează hidradenita supurativă?

Tratamentul are trei obiective mari:

1. să reducă apariția unor noi leziuni și cicatrici,
2. să controleze leziunile și simptomele existente și
3. să reducă impactul bolii asupra calității vieții

Nu există însă aceeași schemă pentru fiecare pacient deoarece contează severitatea, distribuția leziunilor, prezența tunelurilor și cicatricilor, bolile asociate, răspunsul la tratamentele anterioare și preferințele pacientului.

Ideea esențială este că hidradenita supurativă nu este o boală în care alegem între „medicamente sau operație” deoarece în practică cele două abordări trebuie integrate și astfel uneori va predomina tratamentul medical sau alterori tratamentul chirurgical, dacă există leziuni structurale – mai ales tuneluri și țesut cicatricial.

Tratamentul medical

În formele ușoare, fără tuneluri și cicatrici, opțiunile pot fi:

• antibiotice din clasa tetraciclinelor;
• tratament antiandrogenic la pacienții selectați;
• metformin;
• clindamicină topică.

Tetraciclinele sunt utilizate frecvent ca tratament inițial în formele inflamatorii fără tuneluri sau cicatrici. În formele mai extinse sau în boala care nu răspunde suficient la tratamentul inițial pot fi utilizate alte scheme antibiotice și terapii biologice.

Pentru boala care nu a răspuns la cel puțin un antibiotic oral, documentul de management prezintă adalimumab ca opțiune biologică principală; secukinumab, bimekizumab și infliximab sunt menționate ca alternative sau terapii ulterioare în anumite situații.

Alegerea tratamentului nu se face însă după principiul că medicamentul mai puternic este automat tratamentul mai bun, ci trebuie adaptat bolii și pacientului.

Contează îngrijirea pielii, durerea și bolile asociate

Hidradenita supurativă nu se tratează doar numărând abcesele de pe piele.

Managementul trebuie să includă educația pacientului, îngrijirea plăgilor, controlul durerii și evaluarea bolilor asociate.

Pansamentele ar trebui să reducă trauma pielii, iar benzile adezive pot fi problematice pe tegumentul deja inflamat. Durerea poate afecta somnul și funcționarea zilnică și, în unele cazuri, necesită o strategie multidisciplinară. La pacienții cu hidradenită supurativă există și asocieri cu multiple afecțiuni metabolice, cardiovasculare, inflamatorii și psihologice, motiv pentru care evaluarea nu ar trebui limitată exclusiv la piele.

Când intervine chirurgia?

Chirurgia devine importantă mai ales atunci când există noduli persistenți, abcese recurente, tuneluri cutanate, cicatrici sau boală extinsă care nu este controlată suficient prin tratamentul conservator.

Dar este important un detaliu: operația nu ar trebui privită ca un tratament izolat. În formele refractare, chirurgia îndepărtează focarele active, tunelurile și țesuturile cicatriciale, în timp ce tratamentul medical continuă să controleze componenta inflamatorie și riscul apariției unor noi leziuni

Ce operații se pot face în hidradenita supurativă?

Punch debridement / mini-unroofing

Este o procedură locală, utilizată pentru anumite leziuni inflamatorii mici. Prin intermediul unui instrument circular este îndepărtată unitatea foliculară implicată și țesutul inflamator asociat. Este o intervenție mult mai limitată decât excizia unei suprafețe mari de piele.

Unroofing sau deroofing

Numele descrie destul de bine procedura.

Tunelul inflamator are, într-un fel, un „acoperiș”. În procedura de unroofing (tradus ca îndepărtarea acoperișului), acesta este deschis, iar țesutul inflamator din interior este îndepărtat.

Scopul nu este să facem pur și simplu o gaură prin care să se evacueze secrețiile, ci să transformăm tunelul cronic într-o plagă deschisă care poate vindeca progresiv. Procedura poate fi locală sau poate trata mai multe tuneluri dintr-o regiune și este descrisă ca opțiune pentru forme moderate și severe.

Dar de ce nu drenăm pur și simplu abcesul?

Pentru că există o diferență între a scoate puroiul și a trata structura bolnavă care îl produce.

Incizia și drenajul pot reduce rapid presiunea și durerea unui abces tensionat, dar efectul este în general temporar deoarece dacă tunelul și țesutul inflamator activ rămân în urmă, problema are toate motivele să reapară.

Studiile spun că incizia și drenajul de rutină nu sunt recomandate ca tratament definitiv al hidradenitei supurative. Într-un studiu mic, recurența după drenaj a fost de 100% pe durata urmăririi, iar într-o serie retrospectivă mai mare riscul de recurență a fost mai mare decât după excizia chirurgicală.

Drenajul își poate păstra totuși rolul atunci când un abces foarte tensionat produce o durere greu de tolerat. Ideea esențială este că uneori drenajul rezolvă urgența, dar nu înseamnă neapărat că rezolvă boala.

Când este necesară excizia largă?

În formele cronice și extinse, în special Hurley III, atunci când tratamentele mai conservatoare nu controlează suficient boala, poate fi necesară excizia largă a regiunii afectate. Aceasta îndepărtează pielea, anexele cutanate, tunelurile și țesutul inflamator și cicatricial implicat.

Excizia poate modifica substanțial evoluția locală a bolii și poate oferi perioade lungi fără simptome, însă nu este corect să fie prezentată drept o vindecare garantată a hidradenitei supurative. Boala poate apărea ulterior la marginea regiunii operate sau în alte regiuni ale corpului.

După o excizie extinsă, reconstrucția poate presupune, în funcție de dimensiune și localizare, vindecare secundară, sutură primară, grefe de piele sau lambouri.

Aici chirurgia devine mai puțin despre „a tăia o leziune” și mai mult despre un echilibru între: controlul bolii, păstrarea țesutului sănătos, vindecare, funcție și calitatea vieții pacientului.

Operația înseamnă că tratamentul medicamentos a eșuat?

Nu neapărat! Aceasta este probabil una dintre cele mai importante schimbări de perspectivă, pe care suntem datori să o înțelegem, și anume că există o componentă inflamatorie a bolii care poate răspunde la tratament medicamentos, dar există și modificări anatomice – mai ales tunelurile cronice și cicatricile – pe care o tabletă sau o injecție nu le poate face pur și simplu să dispară.

În același timp, intervenția chirurgicală tratează o anumită regiune, dar nu anulează predispoziția biologică a pacientului. De aceea, în multe situații, abordarea rațională este medicală și chirurgicală, nu medicală versus chirurgicală.

Hidradenita supurativă este doar o boală a pielii?

Anatomic, leziunile sunt cutanate și subcutanate, însă pentru pacient însă, boala poate ajunge mult mai departe… Durerea poate afecta somnul și mișcarea. Secrețiile necesită pansamente. Mirosul poate genera anxietate în relațiile sociale. Cicatricile pot schimba percepția asupra propriului corp. Leziunile inghinale, genitale sau perianale pot face extrem de dificilă discutarea problemei chiar și cu un medic. O adevărată corvoadă care are o influență importantă asupra calității vieții și asocierea cu anxietatea, depresia și izolarea socială.

De aceea, uneori întrebarea medicală corectă nu este doar: „Câte leziuni găsim pe piele?”, ci și: „Cât din viața pacientului a început boala să ocupe?”

Mit vs. realitate

Mit: „Hidradenita apare pentru că nu te speli suficient.”

Realitate: hidradenita supurativă este o boală inflamatorie cronică și nu este cauzată de igiena deficitară.

Mit: „Este contagioasă.”

Realitate: nu este contagioasă. Nu se transmite prin contact cu o persoană care are hidradenită supurativă.

Mit: „Este doar o infecție care are nevoie de antibiotic.”

Realitate: mecanismul bolii este în primul rând folicular și inflamator. Bacteriile pot avea un rol în anumite leziuni, dar nu explică singure boala.

Mit: „Dacă drenăm abcesul, am rezolvat hidradenita.”

Realitate: drenajul poate calma temporar un abces foarte dureros, dar nu îndepărtează întotdeauna tunelurile și țesutul inflamator activ, motiv pentru care recurența este frecventă.

Mit: „Chirurgia este doar pentru că medicamentele au eșuat.”

Realitate: chirurgia poate avea un rol specific în tratarea leziunilor structurale cronice și poate fi combinată cu tratamentul medical.

Mit: „Dacă se operează toată zona, boala nu mai poate apărea niciodată.”

Realitate: excizia largă poate controla foarte bine o regiune, dar nu elimină predispoziția pacientului de a dezvolta boala în alte zone.

Întrebări frecvente despre hidradenita supurativă – Q&A

1. Cum îmi dau seama dacă am hidradenită supurativă sau doar un furuncul?

Suspiciunea crește atunci când apar repetat noduli sau abcese dureroase, mai ales în axile, regiunea inghinală, sub sâni, perineal sau perianal. Tunelurile sub piele și cicatricile sunt și mai sugestive. Diagnosticul trebuie însă stabilit clinic.

2. Hidradenita supurativă se transmite?

Nu. Boala nu este contagioasă.

3. Hidradenita apare pentru că am o igienă proastă?

Nu. Igiena precară nu este cauza hidradenitei supurative.

4. Este nevoie de biopsie pentru diagnostic?

De regulă, nu. Diagnosticul este clinic. Biopsia poate fi utilă atunci când diagnosticul este incert sau când există suspiciunea unei alte patologii.

5. Este nevoie de ecografie?

Nu pentru fiecare pacient. Ecografia poate fi utilă mai ales pentru evaluarea extensiei leziunilor și identificarea tunelurilor înaintea unei proceduri chirurgicale.

6. Antibioticele pot vindeca hidradenita?

Antibioticele fac parte din tratamentul multor forme de hidradenită și unele au și efect antiinflamator. Totuși, boala nu este o simplă infecție bacteriană și poate necesita alte terapii.

7. Când se folosesc terapiile biologice?

Ele pot fi luate în considerare în boala care nu răspunde suficient la tratamentul inițial. Adalimumab este una dintre terapiile biologice menționate în strategia de tratament, alături de alte opțiuni pentru anumite situații. Hidradenitis suppurativa_ Manag…

8. Trebuie operată orice hidradenită supurativă?

Nu. Tratamentul se individualizează. Formele ușoare pot fi tratate predominant medical, în timp ce leziunile cronice cu tuneluri, cicatrici sau boala extinsă pot necesita proceduri chirurgicale.

9. Ce este deroofing-ul?

Este o procedură prin care „acoperișul” unui tunel inflamator este îndepărtat, iar interiorul acestuia este curățat de țesutul inflamator, lăsând zona să se vindece.

10. Hidradenita poate reveni după operație?

Da. Riscul depinde de tipul procedurii, extensia bolii și alți factori. Chiar după excizia largă pot apărea leziuni noi la marginea zonei operate sau în alte regiuni ale corpului.

11. Fumatul și greutatea corporală contează?

Ambele sunt asociate cu hidradenita supurativă și cu severitatea bolii, dar hidradenita poate apărea și la persoane care nu fumează și nu au obezitate.

12. La ce medic trebuie să merg pentru hidradenită supurativă?

Prin natura bolii, managementul poate necesita colaborare între specialități, în special atunci când tratamentul medical trebuie combinat cu proceduri chirurgicale sau când există comorbidități importante. Alegerea strategiei depinde de forma concretă a bolii.

Concluzie: nu tratăm doar un abces care revine

Hidradenita supurativă poate părea la început o problemă locală și banală: un nodul, un abces, încă un pansament.

Dar odată ce înțelegem mecanismul bolii, imaginea se schimbă: Este o afecțiune inflamatorie cronică în care ocluzia și ruptura foliculară pot duce, în timp, la inflamație persistentă, tuneluri sub piele și cicatrici. Tratamentul trebuie să țină cont atât de activitatea inflamatorie, cât și de modificările anatomice deja formate.

Pentru medic, asta înseamnă să știe când tratamentul medical este suficient și când o leziune are nevoie de o procedură chirurgicală.

Pentru pacient, înseamnă ceva poate și mai important: să știe că nodulii care revin, secrețiile sau cicatricile nu trebuie suportate ani de zile cu explicația „mai apare câte un furuncul”.

Iar atunci când boala ajunge să afecteze mișcarea, somnul, viața socială sau confortul în propriul corp, toate acestea sunt parte din problema medicală, nu doar simple detalii din jurul ei.

Dacă ai întrebări despre hidradenita supurativă, despre tratamentul ei medical sau despre posibilitățile chirurgicale, îmi poți scrie prin social media, pe website sau folosind numărul de contact.

Bibliografie

Ingram JR. Hidradenitis suppurativa: Pathogenesis, clinical features, and diagnosis. UpToDate. Literature review current through August 2026; topic updated April 6, 2026.

Ingram JR. Hidradenitis suppurativa: Management. UpToDate. Literature review current through August 2026; topic updated July 9, 2026

Orgill DP. Surgical management of hidradenitis suppurativa. UpToDate. Literature review current through August 2026; topic updated August 26, 2026

Disclaimer

Acest material are scop educațional și nu înlocuiește consultația, examinarea clinică sau recomandarea individuală a unui medic chirurg. Indicația operatorie, alegerea materialului și strategia chirurgicală trebuie stabilite individual.